inapoi Implicatiile psihologice in arsura grava
Implicatiile psihologice in arsura grava
Arsurile sunt urgenţe medico-chirurgicale majore, cu risc vital şi potenţial invalidant, cu implicaţii chirurgicale, psihologice şi sociale foarte complexe, care necesită o abordare multidisciplinară, în cadrul unităţilor specializate. Studiile de specialitate subliniază o serie de factori care pot predispune persoanele la accidente prin arsură: tulburări somatice, abuz de substanţe, disfuncţii organice ale creierului, deficit de concentrare a atenției, tulburări de comportament, tulburări de personalitate. Lumea unui pacient ars grav se rezumă, pentru o lungă perioadă de timp, la un singur cuvânt, DURERE, însoțită de cele mai multe ori de preocuparea în legătură cu o durere viitoare. Modalitatea în care pacientul trăieşte durerea, este corelată cu următorii factori: suprafaţa şi profunzimea arsurii, răspunsul pacientului la medicaţia analgezică, pragul durerii, funcţionarea cognitivă și starea emoţională, credinţele culturale, suportul familial şi social precum şi experienţa anterioară. Pacienţii cu arsuri şi familiile lor necesită intervenţie psihoterapeutică pentru luni sau chiar ani din momentul externării. Suportul familiei şi al grupului social reprezintă un factor esenţial în recuperarea, reintegrarea şi reabilitarea pe termen lung a pacientului ars grav. Implicațiile psihologice specifice diferitelor etape prin care trece pacientul ars sunt următoarele :
- În momentul internării, majoritatea pacienților cu arsuri trăiesc durere și anxietate, confuzie, șoc, regresie cognitivă și emoțională, reacții emoționale intense, dificultăți de alimentație și somn, perturbări ale proceselor atenționale, sentimentul de pierdere a controlului și neputință.
- În etapa critică, pacientul trăiește anxietate intensă, fricile cele mai puternice fiind frica de moarte și frica de procedurile medicale. Cele mai dese trăiri în această etapă sunt: anxietate, dezorientare temporo-spațială, confuzie, tulburări de somn, psihoze tranzitorii și delirium. Simptomul central este durerea. Pacientul continuă să trăiască simptome specifice stresului post-traumatic, gânduri sau imagini intruzive, comportamente de evitare sau tulburări de somn. Anxietatea persistă și poate oscila raportat la condiția pacientului.
- În etapa recuperării intraspitalicesti, labilitatea emoțională, regresia cognitivă și comportamentală sunt deseori identificate. Asumarea rolului de pacient, pierderea controlului și a autonomiei pot duce la manifestări de furie îndreptate împotriva personalului medical sau membrilor familiei. Lipsa de speranță îl face pe pacient să simtă ca nu are niciun control asupra evenimentelor negative, neputință care poate duce pe termen lung la depresie.
- În etapa de reintegrare, principala dificultate întâmpinată de pacientul ars este expunerea socială și observarea reacțiilor celorlalți. Cele mai frecvente manifestări ale stresului psihosocial sunt: tulburarea de stres post-traumatic, tulburarile de somn, depresia, tulburări ale percepției corporalității.
Obiectivele psihologului în munca cu pacientul ars sunt acelea de a maximiza participarea acestuia în recuperare, reabilitare şi alte aspecte ale îngrijirii, managementul durerii, reducerea anxietăţii şi depresiei, normalizarea trăirilor emoţionale şi depășirea lor, creşterea complianţei pacientului la procedurile medicale, precum şi cooperarea eficientă medic-pacient.
